rău?
Am privit fotografia tatălui ei.
— Nu știu cum mă simt, Lucía. Tocmai am aflat că tatăl vostru a murit.
La celălalt capăt s-a făcut liniște.
Apoi am auzit-o șoptind:
— Ce?
Copiii au ajuns în mai puțin de o oră.
Lucía a intrat prima, cu haina încă pe ea. Daniel venea în urma ei, ținându-și cheile mașinii în mână.
Le-am arătat scrisoarea.
Am stat toți trei la masa din bucătărie, aceeași masă la care mâncaserăm împreună în copilăria lor. Lucía a citit cu voce tare primele două pagini, apoi a început să plângă atât de tare, încât Daniel a continuat în locul ei.
Când a terminat, nimeni nu a spus nimic.
Daniel a fost primul care a rupt tăcerea.
— Nu pot să cred că a făcut asta.
Lucía și-a șters ochii.
— Era bolnav, Daniel.
— Și mama nu era? a răspuns el. Mama făcea chimioterapie în timp ce el se ascundea.
Comments