Am rămas cu fotografia în mână, privind cele două chipuri pe care le cunoșteam atât de bine.

întreprinderea. În schimb, tatăl tău nu avea să depună imediat o sesizare.

Am închis ochii.

— Dar noi?

Andrei m-a privit cu durere.

— Noi am devenit o parte din înțelegerea lor.

Am simțit că nu mai pot respira.

— Ce vrei să spui?

— Tatăl meu era convins că, dacă rămâneam împreună, familiile noastre nu s-ar fi despărțit niciodată cu adevărat. Se temea că, într-o zi, aveam să aflăm ce făcuse.

Am început să tremur.

— Așa că a hotărât să ne despartă?

— Da.

— Și tata a fost de acord?

Andrei a ezitat.

— Nu știu cât a știut tatăl tău despre ce a urmat. Din scrisorile pe care le-am găsit, reiese că tatăl meu a fost cel care a pus totul la cale.

Am respirat adânc.

— Dar scrisorile?

Andrei a deschis cutia.

— După prima mutare, tata a început să-mi ascundă corespondența. Îmi spunea că nu mai scrii. Că te-ai răzgândit. Că ai cunoscut pe