din oraș, am căutat prin registrele la care aveam acces și, în cele din urmă, am aflat că încă trăiești aici.
A făcut o pauză.
— Am venit de trei ori în oraș înainte să am curajul să te abordez.
Am ridicat sprâncenele.
— De trei ori?
— Da.
— Și m-ai văzut?
A încuviințat.
— O dată, în piață. Cumpărai flori.
Mi-am amintit imediat ziua.
Fusese o dimineață ploioasă.
Cumpărasem trandafiri albi pentru grădină.
— De ce nu ai venit la mine?
— Pentru că m-am speriat.
Am zâmbit printre lacrimi.
— Tu? Cel care la optsprezece ani se certa cu oricine se uita urât la mine?
Andrei a râs încet.
— Același. Numai că acum am șaptezeci și șase de ani și nu mai sunt atât de curajos.
Am început să râd și eu.
Pentru o clipă, durerea din cameră s-a mai risipit.
Dar apoi mi-am amintit de fotografie.
— Andrei, există ceva ce trebuie să știi.
M-a
Comments