privit atent.
— Ce?
— Tata nu a fost niciodată același om după plecarea familiei tale.
Am privit spre fotografia celor doi bărbați.
— A devenit retras. Vorbea puțin. Uneori îl auzeam plângând noaptea.
Andrei a rămas nemișcat.
— Mama îmi spunea că era obosit de la serviciu.
Am făcut o pauză.
— Dar acum cred că purta o povară pe care nu știa cum să o lase jos.
Andrei a încuviințat.
— Este posibil.
Am luat fotografia și am întors-o din nou.
Pe spate, sub anul scris, era un cuvânt aproape șters.
Am apropiat-o de lampă.
Nu era un cuvânt.
Era un nume.
„Maria”.
Am încremenit.
— Andrei…
— Ce este?
— Maria era numele mamei mele.
El s-a apropiat.
Am privit amândoi fotografia.
Apoi am observat că în colțul de jos era scris ceva foarte mic.
„Pentru Maria, care a încercat să ne oprească.”
Am simțit cum mi se taie respirația.
— Mama știa…
Andrei a rămas tăcut.
—
Comments