fiicei mele!
— Știu.
— Nepotul meu m-a întrebat ani întregi cine este tatăl lui!
— Știu.
— Nu. Nu știi.
Vocea mi se frânse.
— Eu trebuia să-i spun „nu știu” de fiecare dată.
Elena plângea acum.
— Aveți dreptul să mă urâți.
— Nu vreau dreptul să te urăsc. Vreau înapoi cei zece ani în care copilul acela a crezut că tatăl lui poate pur și simplu nu l-a vrut.
Elena nu avu niciun răspuns.
Pentru că nu exista unul.
— Bunico?
Am întors capul.
Matei venea spre noi ținând felicitarea.
Mi-am șters repede obrajii.
— Cine este doamna?
M-am uitat la Elena.
Apoi la scrisoarea din mâna mea.
Nu aveam să-i arunc zece ani de secrete în brațe lângă mormântul mamei lui.
— Este cineva care a cunoscut-o pe mama ta.
Matei deveni imediat curios.
— Serios?
Elena zâmbi printre lacrimi.
— Da.
— Și pe tata l-ați cunoscut?
Femeia încremeni.
Am intervenit.
— Matei, avem ceva important să-ți povestim. Dar
Comments