Judecătorul Richard Collins și-a scos ochelarii și i-a așezat încet pe birou.

să creadă că este responsabilă pentru greșelile unui bătrân.

Și nu vreau să simtă că trebuie să-mi fie recunoscătoare.

Mi-a dat patru ani de viață fără să ceară nimic.

Eu am vrut doar ca băieții și fetița ei să nu se culce flămânzi.

Cu drag,

Walter.”

Când Margaret a terminat, nimeni nu a vorbit.

Judecătorul Collins privea scrisoarea.

Procurorul își coborâse ochii.

Chiar și reprezentantul magazinului, un bărbat pe nume Thomas Reed, părea profund tulburat.

Emily plângea în tăcere.

Băiețelul de pe umărul ei se trezise și o privea nedumerit.

— Mami, de ce plângi?

Femeia l-a strâns la piept.

— Pentru că tocmai am aflat ceva foarte important, iubitul meu.

Walter și-a întors capul, incapabil să o privească.

— Îmi pare rău, Emily, a spus cu glas stins.

Tânăra s-a ridicat.

— Domnule judecător, pot să spun ceva?

Avocatul lui Walter a cerut permisiunea ca Emily să fie ascultată, iar judecătorul a acceptat.