ridicat și a aplaudat.
Își amintea perfect ziua în care o văzuse prima dată.
O fetiță de doisprezece ani.
Cu haine vechi.
Cu adidași rupți.
Cu un rucsac ponosit.
Și cu un curaj pe care mulți adulți nu îl avuseseră.
***
După ceremonie, Mara s-a apropiat de el.
— Vreau să vă spun ceva.
Victor a zâmbit.
— Te ascult.
— Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut.
— Tu ai muncit pentru diploma aceasta.
— Știu. Dar m-ați ajutat să nu renunț.
***
Victor a privit-o cu emoție.
— Și tu m-ai ajutat pe mine să înțeleg ce contează.
Mara a zâmbit.
— Atunci suntem chit.
Milionarul a început să râdă.
— Cred că da.
***
În acea seară, Mara s-a întors acasă și a deschis vechiul rucsac pe care îl păstrase din copilărie.
Era același rucsac cu care urcase în avion la doisprezece ani.
Materialul era decolorat.
Fermoarul se închidea greu.
Dar nu se îndurase niciodată să-l arunce.
***
Din
Comments