auzit ușa închizându-se.
Apoi m-am întors spre soția mea.
— Ce se întâmplă, Mihaela?
Ea s-a așezat pe prima treaptă.
— Nu știu cum să-ți spun.
— Încearcă.
— Voiam să vorbim când te întorceai.
— Despre faptul că mi-ai împachetat lucrurile?
Nu mi-a răspuns.
— Elisa mi-a spus că trebuie să vă obișnuiți să trăiți doar voi două.
Mihaela și-a acoperit fața cu mâinile.
— N-ar fi trebuit să-i spun așa.
— Dar i-ai spus.
— Știu.
Am tras aer adânc în piept.
— Vrei să divorțăm?
Întrebarea a rămas suspendată între noi.
Mihaela nu a răspuns imediat.
Apoi a șoptit:
— Da.
Mi-am sprijinit mâna de perete.
Nu știu cât timp am rămas așa. Poate zece secunde, poate un minut. În minte îmi răsunau doar cele două litere ale răspunsului ei.
Da.
Nouă luni de muncă departe de casă. Nouă luni de apeluri video, fotografii și promisiuni. Și, în tot acel timp, femeia pe care o iubeam ajunsese la
Comments