ar trebui.
În acea seară, după ce am aspirat ultimele cioburi și am dat cu mopul, am stat la masa din sufragerie cu o ceșcuță de ceai și cu o liniște pe care n-o mai simțisem niciodată. Nu eram fericită — eram eliberată.
A doua zi, poliția a venit pentru declarații. Au fotografiat totul, au luat proces-verbal, au întrebat dacă doresc ordin de protecție. Am spus da. De data asta, nu m-am mai lăsat convinsă că „nu trebuie să fac probleme”.
Au urmat zile în care telefonul suna rar. Doar scuze slabe, trimise pe rând, niciodată asumate. „N-am vrut să te lovim.” „Nu ne-am dat seama.” „Hai să trecem peste.”
Dar eu nu mai eram aceeași femeie.
Mi-am luat două zile libere, am dormit cât n-am dormit în ani, am pus la punct casa și, cel mai important, am început să îmi pun și eu înapoi în viață.
Familia mea nu
Comments